De-a lungul istoriei, oamenii au încercat să creeze structuri impresionante de milenii. Dar astăzi, cu ajutorul tehnologiei, inginerii duc construcția la cel mai înalt nivel de sofisticare și creează structuri care ne obligă să ne confruntăm cu cele mai puternice temeri.
5. Skydeck, Chicago – Constructii incredibile!
Situat la etajul 103 al „Willis Tower”, a doua cea mai înaltă clădire din SUA, acest spațiu nu este pentru cei slabi de inimă. Camera este construită în întregime din sticlă și poate suporta până la 5 tone de forță. Este foarte popular pentru cei care doresc să vadă orașul Chicago de sus.
În plus, pe lângă faptul că, încăperea este doar din sticlă, are și balcoane tot din sticlă. Doar cei cu inima tare pot pași pe aceste locuri.
4. Piscină suspendată din Dubai
Hotelul Dubai Intercontinental are o piscină situată la etajul 36, dar aceasta nu este o simplă piscină, ci o piscină suspendată în întregime din sticlă securizată.
Chiar dacă această idee pare scoasă din mintea unui arhitect din Dubai sau din altă țară scăldată în petrol. Piscină măsoară 27 de metri, formând o punte de cristal între blocurile din acest nou complex de locuințe a cărui construcție a fost deja demarată. Structura transparență a acestei piscine este rezultatul avansării tehnologiei din ultimul deceniu. Experiența pe care o vei avea stând în această piscină se dorește a fi unică. Va fi că și cum ai înota prin aer prin centrul Londrei”. Sincer, mă gândesc că va fi o senzație spectaculoasă….
Chiar dacă ideea pare să vină din mintea unui arhitect din Dubai sau din altă țară scăldată în petrol, piscina are 27 de metri lungime, formând o punte de cristal între blocurile acestui nou complex de apartamente care au început construcția. progresele tehnologice din ultimul deceniu. Experiența pe care o vei avea în timp ce stai în această piscină este unică. Va fi ca și cum să înoți prin aer prin centrul Londrei.”
3. Refugiul Gervasutti – Constructii incredibile
Cine spune că refugiile pentru alpinișți trebuie să arate că niște cabane? Refugiul Gervasutti, situat în masivul Mont Blanc, a fost instalat pe ghețarul Ferboudze și arată că o bucată de avion. Tabăra pentru alpinișți este situată la altitudinea de 2.833 de metri.
Modulele prefabricate ale construcției în formă de tub au fost transportate cu ajutorul elicopterelor la față locului, unde au fost asamblate în doar două zile.
Întregul ansamblu are doar șase puncte de ancorare în sol și o greutate de 2500 kg. are o suprafață utilă de 30 mp și poate adăposti până la 12 persoane simultan, fiind dotată cu tot atâtea paturi suprapuse în partea din spate a construcției, dar c-am periculos cum sunt amplasate, voi ce ziceți?
2. Hotelul Sky Lodge
La fel ca în cazul Skydeck, acest loc nu este pentru cei care au rău de înălțime. Sky Lodge („Lojă din cer”, în traducere) este un hotel de lux „agățat” pe o stâncă din Valea Sacră din Peru. Hotelul are mai multe camere, fiecare de formă unei capsule transparente.
Fiecare capsulă poate găzdui 12 oameni și este construită din aluminiu și policarbonat. Intrarea se face pe niște scări făcute din fier și battue în stanca muntelui.
1. Podul de sticlă
Dacă vrei să-ți testezi nervii și echilibrul, în Parcul Național Zangjiajie se află cel mai lung pod din sticlă din lume. Podul face legătura între două vârfuri muntoase și are o lungime de 430 de metri. Peisajul este absolut fabulos, ce îți taie respirația, nu sunt împrejurimile, ci frică de a traversa impresionantul pod. Pentru a înțelege de ce, uite-te la aceste imagini, ele vorbesc mai mult decât aș putea să exprim în cuvinte.
Numai când te uiți la aceste locații ți se face frică, dar să mai și merge pe acolo.